Scrisuri

De....

E noapte… ma gandesc de ce oftez…de mahnirea ce m-a cuprins deschizand usa de la casa scarii in care locuiesc de atata amar de vreme, in noaptea asta neprimitoare si rece de primavara nehotara si dominata de iarna sarcastica si flegmatica, de mediocritatea mea de care sunt constient, de prietenii mei pe care ii iubesc si pe care ii urasc in acelasi timp ca nu ma pot desparti de ei, de soarele de afara pe care nu il vad, de scrisul meu coleric si stereotip de sentimentele mele banale si supefluue, de oamenii pe care i-am cunoscut si de care cred ca m-am atasat de multe si mult mai multe oftez…de praful care se aseza molcom pe tibiile arse de soarele unei veri copilaroase cand mergeam cu bunica pe un drum de tzara ce urca antipatic de mult cu un cosinus de alfa pe care nu il suportam si de care am aflat in liceu, cand nu o suportam pe profa de fizica, urca spre un loc magic pe care nu il mai gasesc acum… oftez ca s-a dus si stiu ca nu sunt pentru ea, stiu ca nu am fost si am realizat de curand ca nu voi fi niciodata, de energia pe care am folosit-o crezand ca sunt pentru ea, de durerea ce imi anchilozeaza creierul si gatul cand stau acum in tarziul asta rece de noapte, in fata monitorului care imi chinuie ochii cu un ceai aburind si in nici un caz imbietor din contra urat si emfatic in caldura falsa pe care o emite….oftez de prostiile pe care le indrug, de vinul pe care nu l-am baut destul, de pasii pe care ii irosesc pe zapda sardonica si implacabila, de zambetul pe care il creez, de intrebarile “ce ai, de ce esti suparat”, de micul meu suflet care se chinuie si de fapt nu traieste, de imbratisarile care imi lipsesc si de care am stiut ca exista, de sarutul de mult consumat, de un parfum pe care il simt de multe ori undeva in creier in centrele memoriei pentru ca de reprodus nu il mai pot regasi, de cana pe care o apuc cu voluptate sincera si neimpartasita, de limba romana pe care credeam ca o cunosc si de care eram mandru dar pe care o dezamagesc zilnic, de ea pe care am iubit-o ca un tampit si pe care o mai regasesc in poze iubindu-ma altruist si sincer, de faptul ca am irosit ce nu imi doream, de faptul ca imi doresc prea mult de prea multe ori, de ce nu ma multumesc cu putin asa cum ma indeamna prietenii mei cateodata, de randurile pe care le insir si de care ma rusinez…de cartile pe care le-am citit si de care am uitat, de cartile pe care nu le-am citit si dupa care tanjesc, de muzica pe care o ascult si care ma incanta si care ma izgoneste din cate un univers pe care il creeaza, de baruri si de carciumile in care mi-am destanuit amarul si durerea si care si-au pierdut semnificatia…de amintirile care ar trebui sa fie placute dar pe care le urasc cu toata dragostea pentru ca nu sunt intreg la minte… de ce nu mai pot sa visez cu ochii deschisi, de timpul asta care ma face sa innebunesc si sa il urasc…da oftez…tu ce faci? Sper…sper din toata inima ca nu oftezi ca mine de mirosul frunzelor uscate de toamna, udate de ploaie si colorate de moarte, de privirea bunicilor care nu mai sunt, de mina parintilor care te vad ca pleci, de drumul ce curge in spate precum Dunarea pe care invatasem sa o urasc candva fara sa stiu de ce si pe care o iubeam dupa alta vreme dar de data asta cu motivatie si simplitate, de acest “de” care se repeta obsesiv dar totusi interesant in monologul asta trist si bizar, de el si de ea care se stiau si care au impartasit candva un val de mare turbata pentru ca asta fost tot ce au putut avea si care i-a despartit precum a facut-o viata si poate ar trebui sa bage ceva la cap din experientele astea, de zambetul acru ce mi se asterne pe fata incruntata, de ce mi-ar placea sa nu se termine, de experintele caraghioase care m-au motivate sa merg inainte si doamne de mine insumi cel mai zapacit din toata povestea asta anacoluta fara inceput si crede-ma fara sfarsit pentru ca nu stiu unde vreau sa ajung… Imi amintesc o privire stupefianta desi habar nu am ce inseamna in mod fizic starea de stupefiere, o privire create de doi ochi negri si profunzi precum multe din visele aberante de demult pe care le rascolesc acum, negri si zambitori, delicata privire asa cum e un sunet scos de un pian mangaiat pe taste cu candoarea cu care atingi o femeie, si sufletul din acea imagine ma face sa zambesc pentru o clipa dupa care oftez…de ce? De amintiri e cel mai simplu sa oftezi, de iarba pe care o calcai in picioare si care emana un miros vag de verde crud dulce gretos si totusi persistent, de trenurile pe care le-ai abuzat zeci de kilometri dormind si transpirand pe banchetele sordide si incomode dar placute pentru ca iti placea sa o vezi pe ea in fata ta cu un casetofon cretin in brate si care repeta aceeasi piesa obsedanta cu care te trezesti deseori in minte, pe care o fredonezi si nu stii de unde iti amintesti atata de bine versurile unei piese adorabile ”how I wish you were here, we’re just two lost souls swimming in a fish bowl”, si zambesti oftand, de filmele pe care le-ai vazut si care te-au primit in lumea lor falsa si totusi insolita, de parerile pe care le-ai avut despre filmele alea si pe care i le-ai impartasit si ce bine ti-a fost sa le lasi de pe suflet, de amintirile pe care le ai din copilarie si de albinele care te intepau cand erai mic pentru ca iti gaseai de joaca pe langa stupi, de sentimentul care te incerca cand tineai in mana prastia magica ce te facea invincibil in fata tuturor jivinelor reale si imaginate, de toate astea oftez, atat de multe si atat de usor de a readuce in viata toate, intr-o fractiune de gand toate se coaguleaza si ma napadesc asa cum o face un painjan cand isi ataca prada naiva ce se odihneste pe panza inselatoare si scabroasa, ma pacalesc toate crezand ca imi creaza un suras tamp de fapt ma adancesc in mine in mintea asta condamnata a ofta de distantele pe care le-a parcurs si pe care ar vrea sa le mai parcurga corpul meu terestru, de anii de liceu care se afla bine implantati in adolescenta, de vantul ce mi-a mangaiat precum o femeie stiutoare pielea dornica de mangait si s-a dus totul acum pentru ca ies din oniricitatea noptii si se face dimineatza…imi place dimineata pentru ca nu am de ce sa mai oftez.
Click aici pentru pagina anterioara